Antrenorul român de top, imagine controversată cu un manelist și un șef interlop! „Dresorul de fraieri” Nuțu s-a pozat cu Tzancă și Olăroiu!

Antrenorul român de top, imagine controversată cu un manelist și un șef interlop! „Dresorul de fraieri” Nuțu s-a pozat cu Tzancă și Olăroiu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Olăroiu (53 de ani), tehnicianul lui Sharjah FC, unul dintre cei mai reputați antrenori români, s-a pozat alături de unul dintre cei mai mari interlopi ai țării și unul dintre cei mai în vogă maneliști. Este vorba despre Nuțu Cămătaru și Tzancă Uraganu.

Zâmbitori, cei trei au dorit să imortalizeze momentul surprinzător. Olăroiu a mai apărut în ipostaze alături de maneliști, printre acestea fiind și în clipul manelei hit „Steaua e numai una”, interpretată de Copilu’ de Aur, din anul 2006, când Steaua (actuală FCSB), al cărei antrenor era pe acea vreme, a luat titlul de campioană.

De asemenea, în 2021, de ziua sa, Cosmin Olăroiu a dat o petrecere uriașă la un restaurant din Herăstrău, la care au cântat alți trei maneliști cunoscuți: Florin Salam, Elis Armeanca și Vali Vijelie, după cum dezvăluia ProSport în exclusivitate.

Antrenorul român de top, imagine controversată cu un manelist și un șef interlop! „Dresorul de fraieri” Nuțu s-a pozat cu Tzancă și Olăroiu!

Chiar dacă asocierea dintre Cosmin Olăroiu și Tzancă Uraganu nu poate părea surprinzătoare, acesta fiind un cunoscător al genului muzical pe care îl reprezentă cântărețul, apariția antrenorului alături de interlopul Nuțu Cămătaru stârnește curiozitate.

Cei trei se aflau la nunta lui Nuțulică, fiul lui Nuțu Cămătaru, care s-a căsătorit cu Ada, iubita sa și mama copilului său.

Nuțu Cămătaru a scos o carte alături de Codin Maticiuc care poartă titlul „Dresor de lei și de fraieri: Viața lui Nuțu Cămătaru”

La sfârșitul anului trecut, Codin Maticiuc făcea valuri cu anunțul că va lansa o carte alături de interlopul Nuțu Cămătaru.

În aceasta, el povestește mai multe momente incredibile trăite de cunoscutul interlop, printre care și momentul în care acesta putea să devină noul patron al Stelei, în locul lui Gigi Becali.

„După povestea cu înfățișarea, trece la dezamăgirea pe care i-a adus-o relația lui cu Gigi Becali.

–  Îl știu de mult, și mereu l-am ținut. Și cu bani și cu șmecherie. Eram cu el și cu Oneață la Lido, la Hotel, când mi-a propus Păunescu să intru eu la Steaua. Poți să-l întrebi pe Nețoiu, că era și el acolo. I-am spus lu’ Viorel că nu intru în fotbal, că nu mă pricep și că să-l bage pe Gigi”, este ceea ce i-a transmis Nuțu Cămătaru celebrului Codin Maticuc.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua…
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…